Introducere in alimentatia RAW si reteta de mustar RAW

imaginea utilizatorului andreea
mustar RAW

Astazi vreau sa aduc in discutie un subiect foarte controversat - alimentatia vegana RAW sau alimentatia vegana crudivora, iar mai direct putem spune cum sa mancam cat mai multe alimente crude de origine vegetala.
Nu voi spune nici ca este mai sanatoasa decat alte tipuri de alimentatie, nici ca vindeca nu stiu cate boli, ce vreau eu este doar sa povestim ce inseamna acest tip de alimentatie, ce presupune ea si cum se poate gati RAW, in caz ca intereseaza pe cineva.
Cu oricine am deschis subiectul asta prima oara m-a intrebat "bine bine, dar ce mananci?".
Alimentele care se pot manca crude, in acest tip de alimentatie sunt: legume (morcov, telina, pastarnac, sfecla rosie, rosii, castraveti, dovlecei, dovleac, conopida, broccoli, gulii, ceapa, usturoi, praz...etc), fructe (mere, pere, banane, portocale, ananas, avocado, mandarine, grepfruit, pomelo, capsuni, zmeura, cirese, struguri, caise, piersici, nectarine, visine, prune, mango, papaya, afine, mure...), frunze verzi (spanac, patrunjel, salata, marar, menta, leurda, macris, urzici...), seminte (floarea soarelui, dovleac, susan, in, canepa, Chia...) si nu in ultimul rand nuci (romanesti, caju, migdale, de padure...). Si sa nu uitam ciupercile care si ele se pot consuma crude sau marinate.
Majoritatea acestor alimente se gasesc acum in orice piata, unele se gasesc pe toata perioada anului altele se gasesc in sezonul lor, este bine si recomandat ca fiecare fruct sau leguma sa fie consumat in sezon, atunci are gustul cel mai bun, cea mai mare cantitate de nutrienti si nu este crescut foarte artificial.  
Pe langa aceste alimente de baza, alimentatia se poate suplimenta cu germeni, care acum se gasesc gata facuti in marile magazine dar se pot face foarte usor si acasa (mai ales pentru cei care iubesc sa creasca plantute) astfel putem consuma germeni de broccoli, creson, lucerna, ridiche, varza; germeni din leguminoase: fasole mung, naut, linte dar si germeni din seminte: floarea soarelui.
Insa cum niciodata nu am fost adepta extremelor cred ca o alimentatie 50-70% RAW (cruda) este suficient si accesibil pentru oricine.
Asa ca putem introduce in alimentatie leguminoasele si cerealele fierte. Cand vorbesc despre leguminoase nu ma refer doar la fasole, care este foarte buna si eu cred ca putem sa o folosim in majoritatea timpului cu toata increderea insa e bine sa o mai alternam cu alte leguminoase precum: naut, linte (rosie, maro, verde) iar pentru cei mai mici dintre copilasi este foarte buna fasolea mung, se poate oferi bebelusilor inainte de 1 an (undeva pe la 7-8 luni) deoarece se digera foarte usor.
La capitolul cereale este bine de consumat cat mai multe cereale fara gluten cum sunt: meiul, hrisca, orez brun, quinoa, porumb, amaranth, psyllium. Ovazul este mai controversat de aceea nu il trec in lista.
Si bineinteles din alimentatie este bine si placut sa nu lipseasca si cateva condimente cum sunt: busuioc, oregano, mustar, turmeric, chimen ...etc.

Astfel va anunt ca voi introduce o rubrica separata de retete RAW pentru cei interesati de acet tip de alimentatie si bineinteles, specificul meu fiind retetele pentru copilasi si aceste retete RAW vor fi adresate in special copilasilor, testate, gustate si aprobate mai intai de piticul meu.

Ca bonus astazi va voi oferi si o reteta recomandata de Cabinetul Crud si Sanatos, partenerii mei pe drumul incursiunii in alimentatia RAW. Reteta apartine Doinei Oprea, o puteti gasi si pe rawveganjoy.ro, ii multumim pe aceasta cale ca este o sursa atat de buna de retete RAW.
Este vorba de o reteta de baza - Mustar RAW. Aceasta reteta poate fi folosita de oricine vrea sa inlocuiasca mustarul "de cumparat" cu aceasta bunatate usor de facut, poate fi pastrat mult timp la frigider si in post poate aduce un plus de gust multor mancaruri. Eu folosesc foarte mult in ultima perioada acest mustar asa ca tin foarte mult sa il recomand mai departe.
Ce puteti folosi la acest mustar:

  • 3 linguri boabe de mustar
  • 2 linguri ulei de floarea soarelui presat la rece
  • 1/2 lingurita sare de Himalaya (sau sare neiodata grunjoasa)
  • 2 linguri otet de mere
  • 1/2 lingurita turmeric  (pentru pitici eu recomand mai putin)
  • piper negru macinat dupa gust
  • 1 lingurita sirop de agave
  • apa cat este necesar
  • caju dupa gust

Se hidrateaza mustarul in apa timp de 8 ore (sau peste noapte) si nucile de caju cel putin 4 ore.
Se amesteca totul in robotul cu lama in S pana se obtine o compozitie omogena.
Si gata mustarul care se poate manca chiar si pe o felie de paine integrala facuta in casa (sau nu).
Este foarte bun si pentru copilasi, as zice eu peste 2 ani.

PS: Si cand oare poate fi mai potrivit sa incerci o astfel de alimentatie decat primavara? 

Tags: 

Category: 

Varsta: 

Adaugă comentariu nou